Sectiunea Noutati

Aici puteti afla ultimele informatii despre ACC

Am lansat Parcul STOP Discriminării

Asociația „Copiii de Cristal” a inaugurat pe 13 mai 2016 Parcul Stop Discrimănării (Bulevardul Ștefan cel Mare, nr. 2A), un spațiu de joacă în aer liber, unde vor putea fi organizate activități de joacă integrate, între copii și tineri cu dizabilități și copii și tineri tipici.

La eveniment au fost prezenți partenerii asociației noastre, cu ajutorul cărora am realizat acest proiect pentru comunitatea brașoveană: reprezentanți ai Primăriei Municipiului Brașov și ai Fundației Comunitare Brașov, organizatorul evenimentului Brașov Heroes, precum și ambasadorii Asociației „Copiii de Cristal” care au susținut proiectul la competiția din 2014 și 2015. La ediția de anul aceasta a Brașov Heroes, eveniment care are lor pe 12 iunie 2016, în zona de agrement a lacului Noua, ne-am înscris cu proiectul „Călărie terapeutică (Hipoterapie) pentru tinerii cu nevoie speciale”, pe care vă invitați să-l susțineți aici.

„Un astfel de loc reprezintă un pas înainte spre integrarea firească în comunitate pentru persoanele cu nevoi speciale, care vor putea astfel să participe la activităţi sportive şi recreative, spontane sau organizate de ONG-uri din Brașov. Scopul proiectului este de creștere a toleranței față de persoanele cu nevoi speciale din municipiul Brașov. Beneficiari nu vor fi, bineînțeles, doar copiii și tinerii cu autism, ci toți cei care doresc să se joace și să se distreze fără prejudecăți, lăsând discriminarea la o parte. Joaca e o activitate specifică tuturor copiilor, indiferent de nivelul de dezvoltare sau afecțiunile de care suferă, deci e firesc să existe un loc unde toți copiii și tinerii cu dizabilități să poată beneficia de aceste activități în aer liber.”, a declarat Gabriela Plopeanu, președintele Asociației „Copiii de Cristal”, inițiatorul proiectului Parcul Stop Discriminării.

Pentru a realiza un deziderat la care părinții copiilor cu nevoi speciale din cadrul asociației noastre visează demult, am înscris proiectul în cadrul Brașov Heroes 2014, o inițiativă a Fundației Comunitare Brașov, eveniment de atragere de fonduri pentru diverse cauze din comunitatea locală, realizat în cadrul unei curse cu obstacole. Comunitatea brașoveană a răspuns prompt propunerii noastre și, astfel, am reușit să strângem suma de 2.750 de lei.

Suma va fi folosită pe o perioadă de 4 luni la realizarea panourilor cu informații montate în parc, actualizarea periodică a acestora, organizarea de sesiuni de generalizare prin joacă a cunoștințelor dobândite prin terapia ABA pentru copiii mici, beneficiari ai asociației, împreună cu copii din grădinițe și școli partenere, organizarea de jocuri pentru adulții din Centrul de Zi, împreună cu voluntarii și prietenii asociației.

În acest moment, Parcul Stop Discriminării beneficiază de un teren de baschet, panouri cu informație detaliată despre autism și despre cum se interacționează cu persoanele care suferă de TSA, spații de joacă specifice și urmează să fie dotat corespunzător pentru persoanele cu dizabilități, prin colaborarea cu Primăria.

Cu ocazia lansării Parcului Stop Discriminării, tinerii noștri au încins un meci de baschet cu voluntarii și alți copii tipici, s-au jucat și au realizat trasee tematice propuse de terapeuții asociației noastre.

O galerie impresionantă de fotografii de la deschiderea oficială a Parcului STOP Discriminării puteți vedea aici.

Leave a Reply