Sindromul Asperger

Sindromul Asperger este o afecţiune neurologică numită după fizicianul vienez, Hans Asperger. Acesta a publicat în anul 1944 o lucrare care a descris un model de comportament la mai mulţi băieţi tineri, care aveau inteligenţă şi dezvoltare lingvistică normale, care însă dovedeau comportamente similare autismului şi deficienţe marcante ale abilităţilor sociale şi de comunicare. În ciuda publicării acestei lucrări în anii 1940, abia în 1994 sindromul Asperger a fost adăugat la DSM IV şi abia în ultimii ani  a fost recunoscut de profesionişti şi părinţi.

Persoanele cu sindrom Asperger pot avea o varietate de caracteristici, iar deficienţa poate varia între uşor şi sever. Persoanele cu sindrom Asperger au deficienţe marcante în ceea ce priveşte abilităţile sociale, au dificultăţi în caz de tranziţie sau schimbare şi preferă asemănarea. Deseori ei au obiceiuri obsesive şi pot fi preocupaţi de un anume subiect de interes. Au mari dificultăţi în a citi indicii non-verbale (limbajul corpului) şi deseori au dificultăţi în a determina în mod corect spaţiul corporal. Deseori suprasensibili la sunete, gusturi, mirosuri şi viziuni, persoanele cu sindrom Asperger pot prefera haine moi, anumite mâncăruri şi pot fi deranjaţi de sunete şi lumini pe care nimeni altcineva nu pare că le aude ori vede. Este important să ne amintim că persoana cu sindrom Asperger percepe lumea foarte diferit. De aceea, multe comportamente care par ciudate sau neobişnuite sunt cauzate de acele diferenţe neurologice şi nu sunt rezultatul nepoliteţii intenţionate sau a proastei purtări, şi cu siguranţă nu sunt rezultatul unei „educaţii neadecvate”.

Prin definiţie, persoanele cu sindrom Asperger au un IQ normal şi mulţi indivizi (deşi nu toţi) au abilităţi excepţionale sau talent într-un anumit domeniu. Din cauza gradului lor ridicat de funcţionalitate şi a naivităţii lor, sunt deseori văzuţi ca fiind excentrici sau ciudaţi şi pot fi uşor victime ale bătăii de joc. În timp ce dezvoltarea lingvistică pare, la suprafaţă, normală, persoanele cu sindrom Asperger au deseori deficienţe de pragmatică şi prozodie. Vocabularele pot fi extraordinar de bogate, unii copii sunând ca nişte „mici profesori”. În orice caz, persoanele cu sindrom Asperger pot fi extrem de literale şi au dificultăţi de folosire a limbii într-un context social.

În acest moment există multe dezbateri referitoare la unde se încadrează exact sindromul Asperger. În prezent este descris ca o deficienţă din spectrul autismului, iar Uta Frith, în cartea sa „AUTISMUL și SINDROMUL ASPERGER”, a descris persoanele cu sindrom Asperger ca „având un pic de autism”. Unii profesionişti consideră că sindrom Asperger este identic cu autismul cu înaltă funcţionare, în timp ce alţii cred că se descrie mai bine ca o dizabilitate non- verbală de învăţare.

Sindromul Asperger împărtăşeşte multe caracteristici cu PDD-NOS (deficienţa de dezvoltare pervasivă, nespecificată altfel), HFA şi NLD şi, deoarece a fost necunoscută până acum câţiva ani, mulţi indivizi ori au primit un diagnostic incorect ori au rămas nediagnosticaţi. De exemplu, nu este deloc rar ca un copil care iniţial a fost diagnosticat cu ADD sau ADHD să fie rediagnosticat cu sindrom Asperger. În plus, unii indivizi care au fost iniţial diagnosticaţi cu HFA sau PDD-NOS acum primesc diagnosticul de sindrom Asperger şi mulţi indivizi au un diagnostic dublu de sindrom Asperger şi autism cu înaltă funcţionare.

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Asperger, conform DSM IV:

  1. Deteriorare calitativă în interacţiunea socială, manifestată prin cel puţin două dintre următoarele:
    1. deteriorare marcantă în utilizarea comportamentelor non-verbale multiple cum ar fi privire direct în ochi, expresie facială, posturi corporale şi gesturi de reglare a interacţiunii sociale;
    2. nereuşita de a dezvolta relaţii de prietenie corespunzătoare nivelului de
    dezvoltare;
    3. lipsa de dorinţă spontană de a împărtăşi bucuriile, interesele sau reuşitele cu alţi oameni (de ex. prin lipsa de a arăta, aduce sau indica obiecte de interes altor oameni);
    4. lipsa reciprocităţii sociale sau emoţionale.
  1. B. Modele comportamentale, interese şi activităţi repetitive şi stereotipe restrânse, manifestate prin cel puţin una din următoarele:
    preocupare acerbă pentru unul sau mai multe modele de interes stereotipe sau restrânse, care este anormal fie prin intensitate, fie prin obiectiv;
    2. ataşare aparent inflexibilă la rutine sau ritualuri specifice, nefuncţionale;
    3. manierisme motrice stereotipe şi repetitive (de ex. bătaie sau răsucire a
    mâinii sau a degetului sau mişcări complexe din întreg corpul);
    4. preocupare insistentă cu părţi ale obiectelor.
  1. Perturbarea cauzează deteriorare clinică semnificativă în ceea ce priveşte zonele sociale, ocupaţionale, etc. de funcţionare
  2. Nu există întârziere clinică semnificativă în ceea ce priveşte limbajul (de ex. cuvinte singulare folosite până la vârsta de 2 ani, fraze comunicative folosite până la vârsta de 3 ani).
  3. Nu există întârziere clinică semnificativă în ceea ce priveşte dezvoltarea cognitivă sau dezvoltarea abilităţilor auto-ajutătoare corespunzătoare vârstei,
    comportamentul adaptiv (altul decât interacţiunea socială) şi curiozitatea despre mediul înconjurător în timpul copilăriei.
  4. Criteriile nu sunt îndeplinite pentru alte dizabilităţi specifice de dezvoltare sau schizofreni

Sindromul Asperger, în viziunea lui Lois Freisleben-Cook

Sindromul Asperger este un termen folosit atunci când un copil sau adult are unele trăsături de autism, însă poate să nu aibă întreaga gamă clinică. Există unele dezacorduri despre locul în care se potriveşte în spectrul PDD. Unii oameni cu sindrom Asperger au foarte mult succes şi până recent nu au fost diagnosticaţi cu altceva decât că erau excentrici, absenţi, neadaptaţi din punct de vedere social şi un pic ciudaţi din punct de vedere fizic.

Deşi criteriile nu afirmă că ar exista o întârziere semnificativă în dezvoltarea limbajului, ceea ce puteţi vedea este o modalitate „diferită” de folosire a limbii. Un copil poate avea un vocabular nemaipomenit şi chiar să demonstreze hiperlexie, dar să nu înţeleagă cu adevărat nuanţele limbii şi să aibă dificultăţi cu pragmatica lingvistică. Pragmatica socială de asemenea tinde să fie slabă, făcând persoana să pară că funcţionează pe alt sistem. Dispraxia motrice poate fi reflectată într-o tendinţă de a fi neîndemânatic.

În interacţiunea socială, mulţi oameni cu sindromul Asperger demonstrează evitarea privirii fixe şi pot chiar să se întoarcă în partea cealaltă atunci când salută pe cineva. Copiii pe care i-am cunoscut îşi doresc interacţiune cu alţii, însă au dificultăţi în a ştii cum trebuie să procedeze. Ei sunt, în orice caz, mai apţi să înveţe abilităţi sociale decât suntem eu sau dumneavoastră apţi să învăţăm să cântăm la pian.

Există impresia generală că sindromul Asperger aduce cu sine o inteligenţă superioară şi o tendinţă de a deveni foarte interesat şi preocupat de un anumit subiect. Deseori această preocupare duce la o carieră specifică, în care adultul are foarte mult succes. La vârste mai tinere, copilul poate fi mai rigid şi mai reticent în ceea ce priveşte schimbările sau adoptarea de rutine. Aceasta poate duce la ideea că este vorba de OCD, însă nu este acelaşi fenomen.

Multe din slăbiciuni pot fi remediate cu tipuri specifice de terapie, îndreptată spre învăţarea de abilităţi sociale şi pragmatice. Anxietatea care duce la o rigiditate semnificativă poate fi de asemenea tratată medical. Deşi este mai dificil, adulţii cu sindromul Asperger pot avea relaţii, familii, vieţi fericite şi productive.