Cine sunt beneficiarii Asociației „Copiii de Cristal”

În prezent, asistăm peste 70 de beneficiari cu vârste cuprinse între 2 și 55 de ani, iar o mare parte din ei sunt cazuri sociale. Cei mici urmează ședințele de terapie de recuperare ABA, cu scopul integrării lor în învăţământul de masă. Adolescenţii şi adulţii vin zilnic la Centrul de Zi al asociației, la orele de terapie ocupațională, unde sunt asistați permanent de către terapeuți și voluntari. Cu ajutorul acestora, beneficiarii noștri realizează obiecte hand-made (decoraţiuni, bijuterii, cutii de bijuterii, picturi pe sticlă, felicitări etc). În 2013, cu fondurile provenite din programul de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit, am reușit să dotăm cu cele necesare un atelier de lumânări. Astfel, beneficiarii noștri, asistaţi de terapeuţi şi voluntari, realizează lumânări în acest atelier, care sunt vândute ulterior, pe bază de comandă. Toate produsele realizate de ei sunt prezentate în cadrul expoziţiilor cu vânzare la toate evenimentele organizate în beneficiul Asociaţiei  „Copiii de Cristal”.

În paralel, copiii, tinerii și adulții frecventează orele de kinetoterapie, terapie prin joc, terapie 3C (coordonare, concentrare și conștientizare) etc.

Grupul ţintă al activităţii noastre sunt cele peste 300 de familii înregistrate în baza de date, care participă la activităţi, precum şi ceilalţi membri ai comunităţilor judeţului Braşov care au în familie persoane diagnosticate cu tulburări din spectrul autismului.

O reușită pentru Asociația  „Copiii de Cristal”  și pentru familiile celor cu care lucrăm este faptul că peste 50% dintre beneficiarii noștri sunt integrați în învățământul de masă, grădinițe și școli, unde merg cu însoțitor.

 Prin ceea ce facem, dovedim că se poate să oferim o șansă la o viață normală copiilor, tinerilor și adulților cu tulburări din spectrul autist!

 

Care sunt serviciile oferite de Asociația „Copiii de Cristal”

  • Terapia ABA
  • Terapia Ocupațională
  • Terapia prin Joc și Dramaterapie
  • Kinetoterapia
  • Terapia 3C (Concentrare. Coordonare. Conștientizare)
  • Terapia Asistată de Animale
  • Terapia Senzorială
  • Logopedia
  • Evaluareași elaborarea unui plan de intervenție specializată
  • Supervizarea permanentă a terapiilor
     

În decembrie 2015, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, Asociaţia „Copiii de Cristal” a inaugurat Camera Senzorială din cadrul Centrului de Evaluare şi Recuperare prin Terapie Specializată pentru Tulburări din Spectrul Autismului, Sindrom Down, Sindrom Asperger, ADHD şi alte tulburări asociate.

Camera senzorială este un mediu în care activităţile stimulative si experienţele sunt utilizate pentru a creşte constienţa şi comportamentele pozitive pentru persoanele cu deteriorări severe senzoriale sau probleme neurologice. Terapeuţii desfăşoară aici activităţi care stimulează simţurile copiilor (vizual, auditiv, olfactiv, tactil etc.).

Dotarea şi amenajarea Camerei Senzoriale au fost posibile datorită Campaniei de Strângere de Fonduri şi a Galei de Caritate „Deschide-ţi inima”, organizate de Fundaţia Kronospan la sfârșitul anului 2014. 

În 2016, cu ajutorul companiei S.C. H. & E. Reinert S.R.L., vom achiziționa două table interactive care ajută beneficiarii în sesiunile de terapie individuală sau de grup, fiind adaptate nivelului de dezvoltare al copiilor, tinerilor sau adulților. La centrul de pe strada Aurel Vlaicu vin atât copii, cât și tineri și adulți. Pentru copiii cu vârsta preșcolară, aceste table sunt folosite pentru cunoașterea mediului sau a corpului uman. Diferența între procesul de educație și cel de terapie este că, la școală, unui copil tipic, lecția i se prezintă odată, pentru că el este funcțional și are potențialul de a însuși firesc informația, pe când în procesul terapeutic, copilul cu autism trebuie întâi cunoscut, înțeles, iar programul de terapie trebuie repetat iar și iar, zile sau săptămâni la rând, până când copilul va răspunde firesc la întrebare, va folosi firesc deprinderea dobândită. De exemplu: una din cele mai grele probleme cu care se confruntă copilul cu autism: nu este conștient de propriul eu, de corpul său. Lecția “Părțile corpului” poate dura zile sau săptămâni. Acum, folosim cartonașe, imagini desenate, păpuși. Folosind tabla interactivă și programe adecvate, copilul poate recunoaște părțile corpului, manevra tactil părți ale unei păpuși și asambla adecvat corpul acesteia, identifica similitudini între părțile corpului păpușii și cele ale sale. Generalizarea se face în grupuri mici, aducând în echipă unul sau doi copii tipici.