Hiperactivitatea

 

 

Unii copii sunt mai activi decât alţii si fiecare copil poate fi la un moment dat foarte agitat și poate întâmpina dificultăţi în concentrarea asupra unei sarcini pe care o are de îndeplinit, fiind uşor distras de ceea ce se întâmplă în jurul său. Cu toţii ştim că celor mici le este mai dificil să se concentreze sau să stea într-un loc pentru un timp mai îndelungat. Cu cât un copil va înainta în vârsta cu atât se va putea concentra mai bine. Ceea ce diferenţiază  copiii cu hiperactivitate de cei cu o dezvoltare normală este frecvența și intensitatea cu care apar problemele (se concentrează greu, este uşor distras, este agitat, etc.)

Spre deosebire de copiii de aceeaşi vârsta, cei cu hiperactivitate prezintă  manifestări mai  intense  in  cel  puţin  trei  domenii importante, ei atrăgând atenţia prin:

  • Dificultăţi de atenţie si concentrare
  • Comportamente impulsive
  • Hiperactivitate (agitaţie evidenta)
  • Dificultăţi de atenţie si concentrare

Problemele de hiperactivitate apar  mai  frecvent  în  activităţile  impuse  de  alte persoane cum ar fi de exemplu: temele de casa sau sarcinile din clasă. La preşcolari și la şcolarii mici aceste probleme apar și în activităţile alese de ei (în joc). Chiar dacă la început copilul manifestă un interes față de sarcină, acesta dispare în scurt timp, iar copilul se orientează spre o altă activitate.

Comportamente impulsive

Spre  deosebire  de  copiii de  aceeaşi  vârstă,  copiii cu  hiperactivitate,  acţionează  înainte  de  a  gândi,  îşi urmăresc  primele impulsuri  și  idei  fără  a  lua  în  calcul  urmările.  Ei nu își  pot  amâna îndeplinirea  dorinţelor  până la momentul  în care acestea  ar putea  fi realizate  fără probleme, când îşi doresc ceva acestea  trebuie să se întâmple imediat. Astfel, ei se comportă imatur în raport cu vârsta pe care o au, răspund înainte ca întrebarea să le fie adresată complet și îi întrerup frecvent pe ceilalţi.

Hiperactivitatea

Mai  ales  la  grădiniţa  și  în  clasele  primare,  aceşti  copii  se caracterizează prin agitaţia lor permanentă. Aceste manifestări apar în special în situaţiile în care li se cere să stea liniştiţi. În timpul orelor îşi părăsesc deseori locul, le este dificil sa se joace cu alţii, ei aleargă sau se caţără tot timpul. Fiind atenţionaţi de profesori sau de părinţi, se liniştesc  cel  mult  pentru  câteva  secunde,  după  care  revin  la manifestările anterioare.

Toate aceste manifestări pot fi observate în diferite situaţii – nu doar în familie, ci și la grădiniţă, la școală sau în activităţile destinate petrecerii timpului liber cu cei de vârstă apropiată. De obicei sunt mai accentuate  in  situaţiile  in  care  copiii  si  tinerii  ar  trebui  sa  se concentreze si sa aibă răbdare, de exemplu atunci când îşi pregătesc lecţiile sau atunci când iau masa

Părinţii unor copii hiperactivi cu vârste cuprinse între șase și zece ani au fost întrebaţi  care situaţii familiare  sunt percepute  ca fiind dificile, întrebarea a fost adresată și unui grup de control format din părinţi ai unor copii de aceeaşi vârstă, selectaţi aleator. Rezultatele au indicat că mai mult de 50 % dintre părinţii copiilor hiperactivi au selectat realizarea temelor de casă ca fiind foarte dificilă, în timp ce mai puţin de 10 % dintre părinţii din grupul de control au considerat acest lucru ca fiind problematic.  Pe locul  doi  și trei  al  situaţiilor  problematice,  părinţii copiilor  hiperactivi  au  plasat  momentele  în  care  mama  vorbeşte  la telefon și situaţiile în care vin oaspeţi.

Există  o  variaţie  mare  în  ceea  ce  priveşte  gravitatea  acestor probleme.  La  unii copii manifestările  comportamentale  sunt atât de pronunţate, încât ele pot fi observate foarte rapid. Aceşti copii pot fi cu  greu acceptaţi  la  grădiniţa  și la scoală, iar  în  familie  ei devin o povară. La majoritatea copiilor problemele sunt mai puţin pronunţate, ele nu apar cu aceeaşi intensitate în toate situaţiile și este posibil ca ele să nu fie observate. Trecerea de la comportamentul normal la cel problematic este continuă.

Aspecte importante în diagnosticul tulburării de hiperactivitate

A. Neatenţia

  • Deseori nu observa detaliile, iar în realizarea temelor de casă  sau  al  altor  activităţi fac  greşeli  din cauza neatenţiei;
  • De multe ori întâmpina dificultăţi când trebuie să-și menţină atenţia concentrată la teme sau la joc, pentru un timp mai îndelungat;
  • De cele mai multe ori când alţii îi vorbesc dă impresia că nu ascultă;
  • De multe ori nu urmează intru totul cerinţele celorlalţi și nu pot finaliza temele sau celelalte activităţi, sarcini;
  •  Deseori are greutăţi în organizarea temelor și a altor activităţi;
  • Adesea evită sau respinge activităţile sau temele care îi solicită efort mintal;
  • Pierde adesea obiecte care sunt necesare realizării temelor sau activităţilor (jucării, creioane, hârtii);
  • Se lasă uşor distras de stimuli exteriori;
  •  Este uituc în activităţile zilnice.

 B. Hiperactivitatea

  • Deseori îşi mişca mâinile și picioarele sau nu-si găseşte locul pe scaun;
  • De multe ori se ridică în clasă sau în alte situaţii în care ar trebui să stea pe scaun;
  • Aleargă  sau  se  caţără  în  situaţii  în  care  acest comportament nu este adecvat;
  • Are dificultăţi când trebuie să se joace sau să facă diferite activităţi în linişte;
  • De multe ori este agitat și are o activitate motorie exagerată, care nu poate fi influenţată prin reguli sociale sau prin observaţiile părinţilor.

C. Impulsivitatea

  • Deseori răspunde fără sa aştepte ca întrebarea să fie complet formulată;
  • Are dificultăţi în a-si aştepta rândul la joc sau în alte activităţi de grup;
  • Îi întrerupe și îi deranjează frecvent pe ceilalţi (de exemplu se  amestecă în  discuţiile sau în  jocurile celorlalţi);
  • Deseori vorbeşte foarte mult,  fără  să-i  pese  de constrângerile sociale.

Pentru diagnosticul  de tulburare de hiperactivitate trebuie să apară mai multe caracteristici din lista prezentată, iar acestea să fie mai evidente în raport cu copiii de aceeaşi vârsta și cu acelaşi nivel de dezvoltare. În plus, aceste manifestări trebuie să apară în mai multe arii de activitate. În cercurile de specialitate nu s-a ajuns la un consens în privinţa stabilirii diagnosticului, unii specialişti considerând că trebuie să existe manifestări în toate cele trei domenii importante (neatenţie, hiperactivitate și impulsivitate), în timp ce alţii susţin că există diferite forme de tulburare hiperactivă, ca de exemplu:

  •  tulburarea de hiperactivitate cu manifestări din toate cele trei domenii;
  •  tulburarea  de  hiperactivitate,  caracterizată  în  special  prin dificultăţi de concentrare a atenţiei și mai puţin prin impulsivitate și nelinişte motorie;
  • tulburarea  de hiperactivitate  caracterizată  prin  impulsivitate  și nelinişte motorie și mai puţin prin dificultăţi de concentrare.

În funcţie de intensitatea tulburării pot fi utilizate și alte noţiuni pentru descrierea problematicii: cele mai utilizate noţiuni sunt hiperactivitate și sindromul de deficit atenţional. Dacă copilul este neliniştit, impulsiv și are probleme de concentare nu înseamnă  neapărat  că  suferă  de  o  tulburare  hiperactiva,  deoarece aceste manifestări pot apărea și în cadrul altor tulburări.

(Fragmente  din  cartea  “Copilul  hiperactiv  si  încăpăţânat”  – Manfred  Dopfner,  Stephanie  Schurmann,  Gerd  Lehmkuhl,  editura ASCR, ediţia in limba romana 2004 RTS RO MANIAN PSYCHOLOGICAL TES TING S ERVICES)