Parteneriate

Fiecare relație de colaborare ne onorează și ne motivează. De aceea, suntem întotdeauna interesați de părerea dvs., a celor care activați în domeniul serviciilor de asistență, sau a celor dintre dvs. care doriți să vă implicați pentru a ajuta la crearea și dezvoltarea serviciilor de asistenţă pentru familiile persoanelor cu nevoi speciale.

Parteneriate instituționale:

1. Consiliul Județean Brașov și Primăria Municipiului Brașov

a. Parcul Stop Discriminării (proiect înscris și finanțat prin evenimentul Brașov Heroes 2014) – în curs de implementare

b. Centrul de Terapie din str. Panselelor (în cadrul Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale)

 2. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov – colaborare în proiectul centrului rezidențial Ferma

3. Inspectoratul Școlar Județean – colaborare în proiectul “Autismul, o nouă călătorie, nu un sfârșit”

4. Universitatea Transilvania Brașov – protocoale pentru desfășurarea practicii de specialitate pentru studenți ai Facultăților de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Sociologie și Comunicare, Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane.

5. Protopopiatul Brașov– oficierea slujbei Sfântului Maslu în prima luni din lună pentru copii bolnavi, strângerea de fonduri pentru cazuri sociale, organizarea de evenimente comune pentru reducerea manifestărilor de marginalizare în comunitate a persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora.

6. Centrul Cultural Reduta – închirierea gratuită a sălilor pentru organizarea evenimentelor

7Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” Brașov – diversificarea activităților tinerilor beneficiari de Terapie Ocupațională și constituirea primului grup vocal mixt (tineri tipici și tineri cu dizabilități), acompaniați de instrumente.

8. Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în spectrul Autist (F.E.D.R.A.)Asociaţia „Copiii de Cristal” este membru fondator FEDRA – www.autismfedra.ro. Federația are drept scop crearea și păstrarea unui mediu adecvat pentru stimularea și sprijinirea persoanelor cu tulburări din spectrul autistic (TSA) și a familiilor acestora. FEDRA este membră a organizaţiei Autism Europe: www.autismeurope.org

9. International Award for Young PeoplePentru tineri, DofE este o provocare la cunoaştere personală. Fiecare participant are șansa unică de a se vedea şi de a fi văzut ca o personalitate unică. Pentru a ajunge la această cunoaștere, participantul va întâlni un număr de provocări a căror formă va fi aleasă de fiecare participant în parte sub îndrumarea unui lider sau a unui formator din program. Aceste provocări se regăsesc sub forma activităţilor din program, la care beneficiarii noștri iau parte.

10. Rețeaua Comunitară Socială Destinată Victimelor Violenței Domestice (P.P.C.V.D.) – Asociația „Copiii de Cristal” este membru P.P.C.V.D., înființată în 2003 și care reunește lunar reprezentanții instituțiilor abilitate să intervină în situații de violență în familie și profesioniștii din ONG-urile active în domeniul violenței domestice și ale serviciilor sociale conexe. Asistentul social desemnat din partea asociației noastre participă la întâlniri lunare în carul P.P.C.V.D.

11. Rețeaua de Sprijin Comunitar CAN Brașov – Asociaţia Community Aid Network (CAN), în traducere – Reţeaua de Sprijin Comunitar, a fost înfiinţată în 2008 cu scopul de a dezvolta societatea civilă din România prin sprijinirea organizaţiilor negurvernamentale şi nonprofit care îşi desfăşoară activitatea în domeniile: asistenţă socială, educaţie,sănătate,dezvoltare comunitară. Reţeaua CAN facilitează interacţiunea, schimbul de informaţii şi de experienţă între ONG-urile implicate în proiecte sociale.