Proiectul T.E.R.A. urmărește creșterea efectelor terapiilor clasice prin utilizarea de metode mai puțin folosite în domeniul asistenței sociale. Acest proiect este o continuare a proiectului „RoboTerapie”, în care 9 membrii ai echipei de terapie au beneficiat de cursuri de formare pentru utilizarea tehnologiei în terapii. Prin tehnologie ne referim la aparate automatizate, programabile și scalabile, ce dețin senzori, identificate în continuare drept: roboți.
Proiectul anterior „RoboTerapie” a început în urma achiziționării unui robot tip Lego, ce poate avea o multitudine de forme, de la mașină la umanoid. Achiziție ce inițial a fost mai mult un test, deoarece nu știam ce impact va avea asupra beneficiarilor, s-a dovedit a fi extrem de benefică. Am observat cât de multă atenție acordă copii și tinerii unor obiecte pe care nu le văd foarte des. Mirați, pun întrebări: „Chiar merge SINGUR?!”. Încă de la prima prezentare a robotului Lego, am rămas impresionați de efectul de „UAU!” pe care l-a avut asupra beneficiarilor. Efect ce este continuu prezent cu ajutorul roboților, pentru că tot timpul poate fi construit și programat să facă ceva complet nou. Robotul Lego a avut un impact cu atât mai mare cu cât copii îl construiau din piese individuale, urmând ca la final să „prindă viață”.
Observând beneficiile tehnologiei pentru beneficiari, am instruit 9 terapeuți pentru a folosi senzorii, pentru a programa și pentru a folosi roboții în terapiile individuale cu copiii cu nevoi speciale.
Proiectul T.E.R.A. continuă acest efect de „UAU!”. Vrem să mărim echipa de personal auxiliar robotizat, astfel încât fiecare terapeut să aibă acces la un robot în timpul terapiei. Mai mult, vrem să organizăm, de doua ori pe săptămână, o grupă de copii cu nevoi speciale care vor construi și învăța să folosească roboții.
Structura grupului de roboți va fi: 4 copii care vor fi împărțiți în 2 echipe de câte 2 copii, fiecare echipă cu câte un set de roboți pentru construit. Acești vor colabora (socializare, integrare în colectiv) pentru a construi roboții (imaginație, creativitate), vor programa (dezvoltarea inteligenței) și vor concura (îmbunătățirea robotului și observarea defectelor) în diferite misiuni.
Scopul proiectului este acela de a crește eficiența terapiilor pentru copii cu nevoi speciale. Văzut și ca o terapie prin joc, roboții stimulează creativitatea, inteligența și comunicarea copiilor.