Întâmpinarea unei provocări precum diagnosticul unei probleme sau a unei incapacități, fie ea fizică sau psihică, la un copil, aduce cu sine o serie de schimbări în dinamica familială. Impactul se resimte pe mai multe niveluri, de la cel financiar, odată cu necesitatea terapiei și a resurselor educative, până la cel psihic, unde epuizarea și depresia pot deveni o realitate.

Familiile se confruntă inițial cu negarea, revolta și incertitudinea, dar trecerea la acceptarea situației și implementarea unui program de terapie devine crucială în evoluția copilului.

În cazul copiilor cu cerințe educative speciale, cum ar fi autismul sau sindromul Down, este important să înțelegem că aceste condiții nu sunt vindecabile. Terapia eficientă contribuie la recuperarea multor deficiențe, însă anumite caracteristici specifice tulburărilor rămân. Copiii devin adolescenți și apoi adulți, iar familiile lor, inclusiv părinții, frații și bunicii, trebuie să învețe cum să gestioneze aceste dificultăți pe termen lung.

În familii cu copii cu cerințe educative speciale, ceilalți frați pot fi implicați în diverse moduri. Aceștia pot deveni îngrijitori, renunțând la anumite jucării sau obiecte în favoarea celui cu nevoi speciale, sau pot petrece mai puțin timp cu familia, conștienți că “fratele mai mic” are nevoie de mai multă atenție.

Este esențial ca, în ciuda provocărilor, copiii cu dezvoltare tipică să aibă o creștere naturală, să nu li se impună sarcini și responsabilități care nu le revin. Părinții joacă un rol crucial în a fi intermediari între frați, încurajându-i să petreacă timp împreună și să participe la activități ludice, adaptate abilităților fiecăruia.

Relația dintre frați este un pilon esențial în dezvoltarea ulterioară, pregătindu-i pe copii pentru interacțiunile sociale viitoare. Frații pot îndeplini mai multe roluri unii față de alții, de la prieteni și parteneri de joacă până la modele și protectori.

Frații mai mari ai copiilor cu cerințe educative speciale trebuie să simtă că sunt la fel de valorizați și iubiți, chiar dacă cel mai mic necesită o atenție suplimentară. E important să li se explice că unele activități pot fi adaptate pentru a încorpora și copilul cu nevoi speciale, și că reacțiile acestuia în public pot fi diferite și trebuie înțelese.

Prin povești terapeutice și jocuri simbolice, părinții pot ajuta la înțelegerea rolului crucial al fraților mai mari în viața celui cu cerințe speciale. Împreună, pot învăța toleranța, să înțeleagă diferențele dintre oameni, să devină prieteni loiali și să se mândrească cu reușitele fiecăruia.

Încurajarea joacelor comune, exprimarea liberă a emoțiilor și participarea la activități de grup sunt modalități de a construi o relație de apropiere între frați. Împreună, suntem o familie unită în diversitate!