Identificarea celui mai bun program de intervenție trebuie să pornească de la înţelegerea stilului de învăţare al copilului tău, care este diferit de stilul de învăţare al altor copii.

Probabil ţi-ai dat seama de acest lucru, fiindcă atunci când ai încercat să-l faci pe copilul tău cu autism să facă cu mâna, ai folosit aceleaşi tehnici de învățare ca pentru ceilalţi copii ai tăi – adică ai arătat tu însuți cum se face, ai oferit un prompt verbal, spunând „fă cu mâna” şi chiar i-ai mișcat mâna ca să-i arăţi ce să facă. Însă când această abordare n-a părut să meargă, probabil că ai început să te gândeşti că ai un copil încăpăţânat sau necooperant. Până la urmă, îl înveți pe copil nişte abilităţi simple folosind metode care au funcţionat foarte bine la ceilalţi copii din familie.

În realitate, copilul tău nu e rău; doar că are un stil de învăţare diferit de cel al celorlalţi copii ai tăi. Această diferenţă în stilurile de învăţare nu se observă doar când cineva încearcă să-i învețe ceva pe copiii cu autism; ea este evidentă şi în felul în care ei învaţă (sau nu învaţă) de unii singuri.

Există multe lucruri pe care copiii fără autism par să le înveţe fără nici un efort, fără să fie ajutați de cineva, dar pe care copiii cu autism nu le asimilează cu la fel de multă uşurinţă. De exemplu, în unele cazuri, fără a fi ajutați, copiii mici cu dezvoltare tipică învață singuri să arate cu degetul pentru a-ți indica ce doresc de la tine sau pentru a-ți arăta unde să te uiți. De asemenea, învață să urmărească degetul cuiva care le indică ceva sau o privire îndreptată către ceva, înțelegând astfel la ce te uiți sau ce ți-a captat interesul. Își dau seama singuri cum pot să-și folosească privirea și mimica pentru a-și exprima sentimentele, dar și cum să înțeleagă semnificația mimicii și tonului vocii cuiva.

Asemenea comportamente și abilități sociale și de comunicare nu sunt deprinse la fel de natural de către copiii mici afectați de autism, ei având deseori nevoie ca cineva să-i învețe în mod explicit cum să facă la fel.