Dezvoltă abilitățile motrice, capacitatea de percepție, orientare și organizare spațio-temporală, conferă control motric și oferă stabilitate.
Kinetoterapia sau terapia prin mișcare pentru copiii cu autism are ca scop dezvoltarea abilităților motrice grosiere si de finete, dezvoltarea capacității de percepție, orientare și organizare spațio-temporală, formarea percepției corecte a schemei corporale, educarea verticalității și a mecanismelor controlului motor, a stabilității și a echilibrului, dar și îmbunătățirea sau corectarea abilităților deja existente, dar insuficient sau deficitar dezvoltate.
De asemenea, în cadrul kinetoterapiei au loc activități ce presupun integrare senzorială, îmbunătățirea atenției și a capacității de concentrare și dezvoltarea capacității de menținere într-o activitate fizică o perioadă cât mai îndelungată.
Așadar, kinetoterapia îmbunătățește capacitatea de înțelegere și răspuns a diferitelor activități, dar și a interacțiunii și stabilirii contactului vizual si ajută la diminuarea stereotipiilor caracteristice, cât și a comportamentului hiperkinetic.